ColorEscu

100 România – Tricouri de Centenar de la ColorEscu

Fie că sunteți sau nu pasionați de istorie, nu aveți cum să nu fi aflat până acum că suntem în anul Centenarului. La 1 decembrie 2018 se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire. Poate cel mai frumos lucru legat de acest moment este că a declanșat un val de… conștientizare. În mulți s-a trezit conștiința națională. Se vorbește mult (sau măcar MAI mult) despre ce înseamnă să fii român, ce înseamnă românesc, ce a făcut România noastră de 100 de ani încoace.

Am început să ne reamintim de marii români (ai trecutului și ai prezentului), să ne facem timp să îi ascultăm, să îi admirăm, să ne mândrim că suntem asociați cu ei, ca români.

Am vazut drapele arborate la ferestre, porți și uși, la case ale unor români obișnuiți, care n-au nicio aplecare spre discursuri naționaliste, dar acum…”E Centenarul!” 🙂

Sigla oficială ”100 România” e afișată peste tot: în publicații, la TV, pe mașini, pe materiale promoționale și chiar în pieptul unor chelneri care servesc cu mândrie preparate autentic românești.

E frumos. Serios că e frumos. S-a mai dus din sentimentul frustrant că românescul e căzut în derizoriu, că ne amintim de el doar de 1 decembrie…hai puțin și pe 24 ianuarie (mai ales de când e zi liberă). Am intrat într-o normalitate, am spune noi, care sperăm să persiste și după ce aroma de sărbătoare românească va fi trecut.

Tricou românesc de Centenar

Nu puteam să nu facem și noi o colecție specială de tricouri de Centenar. Chiar dacă prin fiecare tricou ColorEscu simbolurile, elementele românești și istoria noastră sunt puse în valoare, acum se cerea ceva special.

Cunoscându-vă deja preferințele și dorințele, am lansat o colecție – #100România – din care să alegeți acele tricouri românești care simțiți că se potrivesc cel mai bine cu stilul vostru. Centenarul înseamnă pentru fiecare dintre noi altceva, îl simțim diferit și îl purtăm în consecință.

Tricou de Centenar Amprentă România

Gândindu-ne la ce a fost și este fiecare dintre noi în acești 100 de ani, ne-am văzut ca amprente. Amprente tricolore vii, care au modelat, fiecare în felul ei, tot ce a ajuns să însemne astăzi România. Unele părți ne plac, altele mai puțin… Amprenta ColorEscu vrea să ne amintească de faptul că fiecare dintre noi are ceva de spus în România, nu ne putem șterge amprentele, așa ca ar fi bine să lăsăm unele de care să fim mândri și să clădim ceva la care cei care vor sărbători 200 de ani de România să se gândească cu drag.

Tricou 100 România de Centenar

Dacă ”Amprenta” e, poate, un mesaj mai discret, care trebuie interpretat, am simțit și nevoia unui tricou cu mesaj clar – 100 România! Cu elemente grafice din coloana infinitului, cu tricolorul și multă dragoste în combinarea lor a rezultat modelul acesta, pe care vi-l oferim atât în variantă bărbătească, cât și de damă.

Designul este imprimat printr-o tehnologie nouă pe tricouri din bumbac 100% organic, incluzând și elemente brodate, cum este tricolorul de pe mânecă.

E un tricou realizat cu multă atenție la detalii, un tricou puternic, cum este și mesajul pe care în trasmite.

Va urma….

Colecția nu se oprește aici. Avem inspirație, idei, iar momentul are așa o încărcătură, încât simți cu adevărat că e păcat să nu îl marchezi.

Ne dorim ca tricourile ColorEscu de Centenar să fie o formă simplă, la îndemână pentru fiecare dintre voi, de a marca acest moment special pentru noi toți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *